Metz a retrogradat în Ligue 2, la doar un an după ce promovase pe prima scenă a fotbalului francez, iar acum conducătorii clubului au luat decizia să renunțe la antrenorul Ladislau Boloni, numit pe banca tehnică în vara anului 2022.
Totodată, jurnaliștii francezi anunță că nu mai este cale de întors în privința tehnicianul român și este o chestiune de zile până când va fi anunțată oficial despărțirea de acesta.
În paralel cu negocierile de reziliere a contractului cu Ladislau Boloni, oficialii lui Metz au tot încercat în ultima perioadă să-i găsească un înlocuitor românului. În primă fază, francezii au anunțat că Eric Chelle va fi noul antrenor al echipei, apoi totul s-a schimbat cu 180 de grade.
Se pare că Stéphane Le Mignan, fostul tehnician al celor de la Concarneau, va fi cel care îi va lua locul Ladislau Boloni la Metz. Conducerea clubului retrogradat în Ligue 2 în urma barajului ar fi ajuns la un acord cu noul antrenor, care are un obiectiv clar, să revină în primul eșalon în vara viitoare, anunță Footmercato.
Cunoscut ca un tip extrem de tipicar, care își calculează tot în viață la milimetru, deci și contractele, Loți Boloni nu părăsește pe Metz cu una cu două, ci doar după ce va primi salariul până în 2025, atât cât mai are contract cu gruparea franceză.
Numit în vara anului 2022 pe banca lui Metz, Boloni a reușit să promoveze în Ligue 1 după doar un sezon. A fost la un pas să scape de retrogradare, dar a cedat dramatic în prelungiri barajul cu Saint Etienne și a revenit după numai un an în eșalonul al doilea.
Astfel, oficialii clubului au decis să-l dea afară antrenorul român, însă acest lucru nu pare o misiune deloc facilă. Și asta pentru că Ladislau Boloni vrea să primească salariul pe următorul an, cât mai are înțelegere cu Metz. Normal că oficialii clubului nu vor acest lucru, iar cele două părți sunt în pline negocieri dure, iar din acest motiv întârzie și numirea noului antrenor al echipei.
Presa franceză dezvăluia că antrenorul român Ladislau Boloni are un salariu în valoare de 70.000 de euro lunar la Metz, adică 840.000 de euro anual.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER